
A venit și momentul căpitanului să tragă linie la final de 2025.
La începutul anului. Atunci, am avut probleme de sănătate cel puțin jumătate din echipă și asta ne-a afectat evoluția.
Este clar a doua mea casă. Relațiile pe care le-am clădit în ani de zile sunt mai mult decât strict profesionale.
Nu s-au schimbat foarte multe ca atmosfera în vestiar, pentru că lotul nu a suferit modificări majore, iar cei care au venit s-au integrat foarte ușor. Consider că suntem într-o evoluție continuă, dar totul se face pas cu pas.
Eu le mulțumesc tuturor celor care au venit la stadion și ne-au încurajat cum și cât au putut. Ca în orice domeniu, există și contestatari, care, din păcate, nu sunt documentați cu privire la situația echipei, cu totul. Contează enorm pentru noi faptul că ei vin la stadion și se bucură sau suferă alături de noi. Mă bucur că există o astfel de comunitate.
”Progres” ar fi cuvântul care ar descrie anul 2025 pentru Metalul Buzău. Îi felicit pe colegii mei pentru realizările de anul acesta și pentru momentele frumoase petrecute împreună, atât pe teren cât și în afara lui.

