Căpitanul Metalului Buzău vă dezvăluie concluziile după 13 etape în Liga 2.
#10 Marius Tudorică, mijlocaș Metalul Buzău
Care crezi că sunt principalele motive pentru performanțele de până acum?
Jucăm împreună de ceva timp și asta ne ajută în teren. Contează foarte mult omogenitatea echipei.
Ce meci din acest sezon consideri că a fost cel mai dificil?
Am avut parte de meciuri grele, în special la începutul campionatului. Pot să spun că Csikszereda a fost cea mai puternică echipă pe care am întâlnit-o.
Ce obiective personale ți-ai stabilit?
Îmi doresc să joc în fiecare meci cât mai bine, să creez șanse de gol pentru coechipieri. În mare parte sunt mulțumit de evoluțiile mele de până acum.
Cum s-a schimbat atmosfera în vestiar după rezultatele bune din ultima perioadă?
Ne-au ajutat mult rezltatele să ne recâștigăm încrederea în noi, după startul de sezon mai puțin fericit. Au adus o oarecare stare de liniște în vestiar.
Ce activități îți ocupă timpul liber în această perioadă de pauză?
În această perioadă de pauză, îmi place să mă odihnesc și să mă bucur de timpul petrecut alături de familie.
Care este locul tău preferat pentru a te relaxa în timpul liber?
Având în vedere că sunt la Buzău mare parte a săptămânii, cu siguranță locul preferat pentru a mă relaxa este acasă, dar îmi place să petrec timp și la munte.
Există vreun sport, în afară de fotbal, pe care îl practici sau îți place să-l urmărești?
În afară de fotbal, îmi place tenisul, urmăresc în special turneele băieților.
HAI, METALUL