Loading. Please wait.

🎄În prag de sărbători, este un bun prilej să ne uităm în urmă și să ne reamintim cum a fost 2024 pentru noi. Am spune noi – excelent. 🎉 Am aniversat 70 de la înființarea Metalului Buzău cu o promovare în Liga 2 și o calificare în sferturile Cupei României.
🗣🎙Marius Tudorică, căpitan Metalul Buzău
🔸Cum ai descrie evoluția echipei în acest an?
🔹A fost una impresionantă. Am crescut ca grup, am depășit multe obstacole și am arătat că suntem capabili să luptăm la cel mai înalt nivel. Rezultatele reflectă munca grea depusă pe teren și în afara lui.
🔸Există un moment anume din acest an care te-a marcat?
🔹Nu pot spune că există un moment anume. Cu siguranță, îmi va rămâne în memorie evolutia pe care am reușit să o avem în Cupa României. Emoția calificării în sferturile cupei mi-a demonstrat cât de important este să rămân concentrat și să dau totul pentru echipă.
🔸Cum ai descrie evoluția ta personală în acest sezon?
🔹Cred că am crescut mult din punct de vedere tactic și mental. Fiecare meci m-a învățat ceva nou, iar susținerea echipei și a antrenorilor m-a ajutat să devin un jucător mai complet. Consider că 2024 este cel mai bun an fotbalistic de până acum.
🔸Cum contribuie sprijinul fanilor la performanțele echipei?
🔹Suportul lor este esențial. Energia pe care ne-o transmit din tribune ne motivează să dăm tot ce avem mai bun. Le suntem recunoscători pentru fiecare moment în care ne sunt alaturi și îi indemn pe toți să ne adunăm într-un număr cât mai mare și în etapele ce urmează.
🔸Ai un mesaj de Crăciun pentru fani, colegi și susținătorii Metalului Buzău?
🔹Vă doresc un Crăciun fericit, plin de bucurii și momente alături de cei dragi! Vă mulțumim pentru susținere și abia așteptăm să ne revedem în noul an, mai puternici ca niciodată!
🔸Care este cea mai frumoasă amintire a ta legată de Crăciun din copilărie?
🔹Pentru mine, spiritul Crăciunului înseamnă generozitate, familie și recunoștință. Astfel că, amintirile mele legate de această sărbătoare cuprind familia. Acele momente când ne bucuram cu toții de cadouri și timpul petrecut împreună.
❗HAI, METALUL❗
💙🤍